Bunătăți din România

Posted by on oct 13, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Bunătăți din România

Luni, 5 octombrie 2015 Din moment ce Robert și Annika nu s-au întors încă din Istanbul, azi am muncit de acasă. A economisi 2 ore pe care în mod normal le pierd pe drum spre serviciu și înapoi nu pare să fie mult, dar când pot folosi acel timp pentru a dormi cu o oră în plus, este magic. 🙂 Nu pot spune că serviciul meu este stresant sau epuizant, dar ani de liber-profesionism și trezitul la ce ora vroiau mușchii mei și-au lăsat amprenta asupra mea, așa că durează până mă obișnuiesc cu un program fix. Marți, 6 octombrie 2015 Seara a picat netul. Ăsta este probabil cel mai grav lucru care se putea întâmpla. Cineva a actualizat Piramida Nevoilor lui Maslow, și probabil că ați mai văzut-o deja: Miercuri, 7 octombrie 2015 Am mâncat la Cooko, dar am uitat să fac o poză. 🙁 Așa că o să vă arăt doar o imagine cu niște bruschete pe care le-am copt la cuptor: Seamănă cu pizza, însă sunt mai puțin gustoase. Amintește-mi să nu le mai cumpăr vreodată. Joi, 8 octombrie 2015 Când ți-am spus că probabil voi schimba blogul ăsta într-un blog de recenzii la mâncăruri, nu m-ai crezut. Ei bine, iată încă un episod… Astăzi am luat cu toții prânzul împreună. Și când spun cu toții, mă refer la mine, Zarko, Annika, Elsa și Robert. Iar când spun prânz, mă refer la cartofi, la Kumpir. Oricum, a fost frumos să vedem că echipa Breeze crește. Cu toții știam că crește, dar nu prea realizezi lucrul ăsta până când ne adunăm toți, la fel cum am făcut astăzi. Desigur, nu am rezistat tentației de a cumpăra și niște prăjituri de la supermarketul Rewe. Vineri, 9 octombrie 2015 În fiecare zi trec pe lângă un monument foarte bizar. Nu sunt sigur ce comemorează. Evident are ceva de-a face cu războiul, dar mi s-a părut foarte interesant cum obuze adevărate au fost folosite pentru a crea valoare artistică. „Oh Tudor, mai spune-ne despre mâncare.” Bine, bine, stăpânește-ți pofta. Recent am descoperit că sunt un bucătar excelent. Pot să coc orice pizza înghețată în mai puțin de 13 minute. Ia-o pe asta, Jamie Oliver! :-p Sâmbătă, 10 octombrie 2015 Yam yam yam. Astăzi mă duc să iau pachetul plin cu bunătăți pe care mama mi l-a trimis tocmai din România. Dar stai! Ce caută renul ăla pe poster? Și de ce poartă o căciulă de Crăciun în octombrie? Evident, Germanii abia așteaptă să vină Crăciunul. A auzit chiar că un supermarket Kaufland vindea deja ciocolată în formă de Moș Crăciun. Ai puțină răbdare, Germania, mai avem mai mult de două luni până la Crăciun. În sfârșit am luat bunătățile. Evident, jumătate din greutate era de la zacuscă: Mulțumesc, încă o dată, mama pentru că mi-ai trimis toate aceste bunătăți. Mulțumiri speciale Danei, Corinei, tușii Livia și oricui altcuiva care a contribuit. Am mâncat imediat un borcan întreg de zacuscă, dar am decis ca restul să păstrez pentru niște prieteni Germani de-ai mei. Duminică, 11 octombrie 2015 Văd foarte multe mașini mișto pe străzile din Hamburg. Și chiar și mașini retro. Cum ar fi asta de exemplu: Deci se pare că nemții ști să aprecieze designul bun, de modă veche. Ar trebui să învățăm de la ei. Nu tot ce este...

read more

La mulți ani, Germania!

Posted by on oct 5, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

La mulți ani, Germania!

Luni, 28 septembrie 2015 Alarmă falsă. Nu mă mai duc la Istanbul, însă colega mea, Annika, va merge în locul meu. Sunt bucuros pentru ea, însă mă întreb daca voi mai avea o astfel de oportunitate până la sfârșitul internshipului. Acum că stau să mă gândesc, aș cam fi vrut să fiu eu cel ales să îl însoțesc pe Robert la târgul de startup-uri din Turcia. Cu toate astea, chiar mă bucur pentru Annika și sper să aibă parte de o experiență grozavă acolo. Astăzi a fost o zi productivă, în mod surprinzător, având în vedere că Robert era plecat din oraș. A trebuit să reconstruiesc întregul wireframe al aplicației web în UXPin,  căci versiunea precedentă s-a corupt din motive necunoscute și nu am mai reușit să o salvez. Foarte dezamăgitor, UXPin… foarte dezamăgitor. Marți, 29 septembrie 2015 Nu beam deloc cafea înainte să vin în Hamburg, dar pare mai ușor să fii energetic începând ziua cu o ceașcă bună, cu lapte, fierbinte de cafea. De obicei bem cafeaua din partea casei oferită de Primo Portal Hub (clădirea în care noi și alte startup-uri avem sediul), dar în această dimineață am fost întâmpinați cu capsule gratuite de cafea, pentru mașina de cafea pentru care trebuie să plătim ca să o folosim în mod normal. Nu am început deloc rău ziua. 🙂 Germana mea nu este foarte avansată, dar câteodată prind din auzite fragmente de conversație de la oamenii din jur. Astăzi l-am auzit pe Robert urându-i „Alles Gute zum Geburtstag” lui Annika la telefon. Asta înseamnă „La mulți ani”. Așa că apoi am sunat-o și eu pe Annika să îi urez și eu la mulți ani, și astfel ne-a invitat pe mine și pe Zarko la petrecerea pe care o dădea în acea seară în apartamentul ei. Desigur că am acceptat, dar apoi m-am confruntat cu dilema găsirii unui cadou. Știam că îi place ciocolata, așa că m-am dus la supermarket-ul Alnatura să îi cumpăr una, și am descoperit măsuța asta: De ce nu putem avea și noi lucruri frumoase ca asta în România? Adică avem și noi standuri de degustare în supermarket-uri, dar mereu trebuie să stea cineva acolo pentru ca oamenii să nu mănânce totul din lăcomie. Aici la Alnatura nu era nimeni. Doar un semn micuț care te invita să deguști. M-am simțit bine la petrecerea de ziua lui Annika și am cunoscut oameni noi. Exact ce aveam nevoie ca să închei ziua. me and Annika fooooood 🙂 Miercuri, 30 octombrie 2015 Ca să îmi mențin bugetul sub control, folosesc un template de spreadsheet special în Google Drive, care îmi calculează automat toate cheltuielile și veniturile. Este sfârșit de lună, așa că e timpul să facem bilanțul. Șiiii mi-a plăcea să afirm că sunt sustenabil, dar nu sunt. Am depășit bugetul cu 35 EURO. Nu e mult, dar luna viitoare voi fi și mai atent cu cheltuielile, și sper să câștig cel puțin atâta cât cheltuiesc. Vom vedea… Joi, 1 octombrie 2015 Seara am fost invitat de către AIESEC la o cină germană. Am fost dezamăgit să descopăr că ceilalți internaționali au decis să nu vină. Am fost doar eu, Yungfeng (un practicant ca și mine) și alți 5 AIESECeri fericiți. Mâncarea în schimb a fost bună. Eu am servit un Original Hamburg „Labskaus” care arăta...

read more

5 stereotipuri germane demitizate

Posted by on sep 28, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

5 stereotipuri germane demitizate

Luni, 21 septembrie 2015 Astăzi a fost o zi de lucru lejeră. Robert a trebuit să plece pentru câteva zile, așa că feedback-ul a venit mai greu decăt în mod normal datorită faptului că are acces sporadic la internet. Așa că în timp ce am așteptat pentru feedback, am citit mai multe despre design și comportamentul utilizatorilor. Spre exemplu, știai că în timp ce citești acest articol, tu practic urmărești așa-zisul „model F”? Iată un exemplu (cu căt e mai roșu, cu atăt ochii tăi sunt atrași mai mult spre acea zonă): Ca să simplificăm imaginea de mai sus, aruncă o privire peste schema de mai jos: Atunci când accesezi un website / pagină web, primul loc în care privești este partea din dreapta-sus. Nu știu dacă ai observat, însă acolo se află de obicei logo-ul acelui website. Apoi, ochii tăi scanează prima linie orizontală, parcurgând spre dreapta. De obicei în acel moment te uiți la meniul website-ului, care este amplasat pe prima linie. În timp ce începi să citești acest articol, cauți cuvinte-cheie, parcurgând cu privirea o linie verticală amplasată pe partea stângă, citind practic începutul fiecărui paragraf. Atunci când un paragraf îți captează atenția, începi să îl citești, completând astfel „modelul F”. Procesul se repetă până la sfârșitul articolului, așa că în final obținem un model asemănător literei „F”, sau cum îmi place mie să îi spun: „F-ul pe steroizi”. 🙂 Aceasta este o informație foarte prețioasă. Designerii profită de acest model pentru a proiecta site-uri performante, care în final obțin mai multe vizualizări. Dar nu vrea să te plictisesc cu informații de genul „știați că…”. Hai mai bine să vorbim despre ceva la care putem relaționa cu toții. Astăzi mi-a fost poftă de niște pui, așa că am mers la KFC. Am fost surprins să aflu că sunt doar 4 KFC-uri în tot Hamburg-ul, dar ceea ce m-a surprins mai mult a fost faptul că nu au acel delicios sos de usturoi. Nup. Acel minunat sos după care îți lasă gura apă și care e probabil unul din principalele motive pentru care mănânc la KFC… lipsește cu desăvârșire. De fapt, nu există niciun sos de usturoi la niciun KFC în toată Germania! Asta, plus faptul că site-urile de torente sunt interzise în Germania, mă fac să mă gândesc de două ori dacă chiar vreau să mă mut definitiv aici. Vorbesc serios. Marți, 22 septembrie 2015 O bună prietenă de-a mea, Mădă, mi-a spus că ar citi mai degrabă despre șocurile mele culturale și alte probleme și provocări. Ei bine, motivul pentru care nu am scris despre șocuri culturale este pentru că nu m-am confruntat cu atât de multe. Poate că nu sunt eu atent, dar probabil ca pot să număr șocurile culturale pe degetele de la o singură mână. Să vedem… Unu: Germanii nu au simțul umorului Fals. Adică da – ei sunt în general mai serioși decât Est- sau Sud-Europenii, dar de exemplu, eu și colega mea, Annika, mereu ne simțim bine și glumim pe seama unor lucruri mondene cum ar fi lucrul sau alți colegi de la birou. Doi: Germanii nu întârzie niciodată Fals. Am colegi la serviciu care întârzie câteodată. Totuși, nu îi voi arăta cu degetul. Cât despre autobuze… mereu întârzie când e oră de vârf. Nu și metroul, însă. Metroul de...

read more

Copii-surpriză de la Durex

Posted by on sep 21, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Copii-surpriză de la Durex

Luni, 14 septembrie 2015 În această dimineață la metrou, doi tipi cu saxofoane și niște boxe au început să distreze oamenii. Cred că unul din ei era român, deși nu asta e important. Ce e important este că acești indivizi, care nu păreau să aibă studii superioare, au reușit să găsească o metodă de a-și câștiga traiul, într-un mod destul de original. Adică, de câte ori auzi muzică de saxofon în drum spre serviciu? Getting his saxophone out… …and playing like he was on a stage. Astăzi, în timp ce l-am așteptat pe Robert, m-am documentat și mai mult despre flat design. Am cântărit argumentele pro și contra, iar concluzia a fost destul de echilivrată: deși flat design este acum în vogă, sqeuomorfismul și designul realistic pot să reprezinte soluții potrivite, depinzând de situație. Mi-a plăcut analogia pe care un autor a făcut-o, comparând o chiuvetă clasică, curbată, cu una modernă, aproape minimalistă, cu fund plat. Poate că cea cu fund plat arată nouă și modernă, dar când apa de la robinet curge, împrăștie apa peste tot, în timp ce chiuveta clasică curbată, deși veche și depășită, este mai practică deoarece redirecționează jetul de apă spre interior. Poți să citești întreg articolul aici. În seara asta am avut o conferință skype cu dragii mei colegi de board al JCI Târgu-Mureș. A fost frumos să îi revăd după mai mult de o lună de zile, și să vorbim despre ce s-a mai întâmplat în ultima vreme. Îmi pare atât de rău că nu pot fi alături de ei în timpul acestor momente memorabile când urmează să ne afiliem la național. Este punctul culminant a mai bine de un an de muncă, și sunt mândru de ce am realizat până acum. Ah, înainte să plec trebuie să îți spun că astăzi am înregistrat un nou record de vizitatori unici pe site. Aproape 220 de oameni au accesat site-ul astăzi. Nu știu dacă asta ți se pare mult, dar nu mă opresc aici, și țintesc către următorul obiectiv: 500 de vizitatori unici pe zi. 🙂 Marți, 15 septembrie 2015 În absența lui Robert, astăzi am citit și mai mult despre curentele actuale în design, dintr-o carte pe care am obținut-o de la UXPin, și care se numește chiar așa: „Web Design Book of Trends 2015-2016” (click aici ca să o primești). Dacă ești pasionat de web design, sau chiar și graphic design, trebuie să citești această carte. Cu un salariu de practicant, duc o luptă constantă în a încerca să îmi mențin costurile sub control și să fiu sustenabil financiar. Zarko m-a inspirat ca astăzi la prănz să îmi iau niște supă la conservă pe care am încălzit-o pe soba din bucătăria de la birou. Pentru 0.85 EURO, nu știam că va fi atât de bună. Dacă serveam prânzul la un restaurant (așa cum obișnuiesc să o fac de vreo 3-4 ori pe săptămână), aceeași masă ar fi costat de zece ori mai mult, așa că probabil voi continua să mănânc supă la prânz mai des de acum încolo. Miercuri, 16 septembrie 2015 Astăzi la birou am fost doar eu, Robert și Annika. Zarko a decis să lucreze de acasă – ceea ce probabil voi face și eu pe viitor când nu e necesar să vin la birou. Ziua de lucru a fost semi-productivă. Am...

read more

Prima lună în Hamburg – casă, dulce casă?

Posted by on sep 14, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Prima lună în Hamburg – casă, dulce casă?

Luni, 7 septembrie 2015 Pe când mergeam cu autobuzul la serviciu, ceva neașteptat s-a întâmplat. O blondină a făcut o întoarcere de 180 de grade cu mașina chiar în intersecție, tăindu-i calea șoferului de autobuz. Poți să ghicești ce s-a întâmplat în continuare? Nu ai ghicit! Șoferul nu a spus absolut nimic, nu și-a pierdut cumpătul, nu a claxonat, nici măcar nu a schițat o grimasă. Pur și simplu a așteptat ca doamna să finalizeze manevra și să plece în treaba ei, după care și-a continuat calm drumul spre următoarea stație. Nu pot decât să îmi imiginez câte înjurături ar fi primit blondina dacă era în București. Cu toții ar trebui să învățăm din asta, un adevărat exemplu de fair-play în trafic. La prânz, eu și Zarko am mers la un restaurant asiatic numit Wild Rice. Mâncarea a fost excelentă și pe săturate, a fost probabil cel mai bun mod în care puteam să cheltuiesc 7,50 EURO astăzi. Eu am servit niște rață crocantă cu sos dulce-acrișor, iar Zarko niște pui în sos curry: În fiecare zi iau metroul spre și de la serviciu. Și în fiecare zi trec pe lângă kilometri și kilometri de graffiti desenați cu migală pe gardurile ce flanchează calea ferată. Probabil că nu aș putea aprecia un graffiti dacă ar fi mâzgălit pe un monument sau pe o clădire impunătoare. Dar totul se rezumă la context, și de data asta pot spune că graffiti-ul de pe gardurile de la metrou rup din monotonie și le dau propriul lor stil unic. Marți, 8 septembrie 2015 Încă o zi, un nou restaurant. 🙂 De data asta eu și Robert am mers la „Otto’s Burger” și am mâncat un burger mare și suculent. Exact, vegani și vegetarieni – am mâncat carne și mi-a plăcut. Știu că o văcuță a trebuit să moară pentru ca eu să îmi savurez prânzul, dar dacă stai și te gândești… acea văcuță probabil nici nu s-ar fi născut dacă nu ar fi existat carnivori ca și mine. Așa că înainte să îmi spuneți că sunt un criminal, gândiți-vă că o văcuță a trăit o perioadă. Poate nu pentru mult timp, dar totuși, a trăit și a iubit și a avut vise plăcute de văcuță. Datorită mie. Hrană pentru cuget… Miercuri, 9 septembrie 2015 Aseară după ce am făcut duș am dat de un păianjen URIAȘ în baie! Nu era primul păianjen mare pe care a trebuit să îl elimin în apropierea camerei mele. Probabil are ceva de-a face cu faptul că locuiesc la demisol iar geamurile sunt mereu deschise. Prânzul se pare că devine punctul culminant al zilei, și ăsta nu e neapărat un lucru bun, pentru că asta înseamnă că restul zilei pur și simplu nu a fost suficient de interesantă ca să scriu despre ea pe blog. În fine, te voi tortura cu încă o poză cu mâncare. Astăzi, Robert, Annika și eu am mers la „Via Vai Pizza Al Taglio”, care acum devine unul din cele mai bune locuri unde am mâncat în Hamburg, egalând „Wild Rice Asian Restaurant”. Aproape că poți să miroși pizza doar uitându-te la ea: Joi, 10 septembrie 2015 Rutina. Te poate duce în depresie, dar în același timp este ceea ce ai nevoie ca să devi mai bun în ceea ce faci. Eu nu pot spune nici că...

read more

Cu tractorul prin Hamburg

Posted by on sep 7, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Cu tractorul prin Hamburg

Luni, 31 august 2015 A fost un început de săptămână destul de normal. Robert a plecat la Berlin până vineri, iar eu am destul de multe sarcini de rezolvat până când se întoarce. Când am plecat de la birou am dat peste o bizară apariție pe străzile din Hamburg – un tractor în centrul orașului, mergând alături de Volkswagen-uri și BMW-uri: Am ajuns acasă, iar când mi-am verificat cutia poștală… surpriză: am primit nou-nouța carte de debit de la banca Haspa. Deși arată ciudățel fără numărul de card de 16 cifre și mă întreb cum o voi folosi pentru cumpărături online. Tuesday, 1st of September 2015 În timp ce Robert este plecat, eu am destul de mult de lucru, și din păcate depind ca el să îmi dea feedback prompt. Lucrurile nu merg foarte eficient datorită acestui fapt, și sunt nevoit să lucrez la 3 sarcini în paralel. După muncă am mers la automatul bancar să scot niște bani. Am reușit să finalizez această sarcină, încă din prima încercare, deși interfața era în germană. În timp ce făceam asta, un gând mi-a străbătut mintea, cum că astfel ar trebui să se simtă cei care joacă la păcănele. Apăsând butoane aleator și sperând să iasă banii. 🙂 Am reușit dimineața să îmi fac un abonament lunar de transport, dar seara nu mai eram la fel de mulțumit cu achiziția făcută, deoarece am aflat că doar cu 10 EURO în plus, puteam să îmi fac abonament lunar nu doar pe 3 zone din Hamburg, ci pe întreaga Mare Zonă a Hamburg-ului (inelele A și B), care cuprinde cam toate părțile importante din acest mare oraș. Așa că m-am dus la Hauptbahnhof (Gara Centrală) și mi-am schimbat abonamentul, plătind doar o diferență de 10 EURO. Miercuri, 2 septembrie 2015 Nu sunt sigur cum se simte un dependent de cafea, asta dacă se simte diferit în vreun fel, însă deși nu ador gustul ei, am nevoie de acel supliment de energie pe care doar o ceașcă de cafea poate să mi-l dea. Nu beam cafea înainte să vin în Hamburg, dar acum o servesc fierbinte, cu lapte și dulce, în fiecare dimineață. Două lucruri pe care le-am remarcat venind acasă de la serviciu: În primul rând, autobuzul a devenit mai aglomerat, și presupun că asta se datorează faptului că oamenii s-au întors din concedii. Al doilea, acela că sunt mai mulți cerșetori pe stradă și la metrou decât sunt în București de exemplu, ceea ce e destul de paradoxal, din moment ce Germania ar trebui să fie o țară bogată și dezvoltată. Când am luat autobuzul 179 spre cămin, a trebuit să mă dau jos cu o stație mai devreme de Ueberseekolleg, deoarece poliția blocase strada Alsterdorfer. Am vrut să fac o poză, însă nu am vrut să par suspicios și să fiu reținut de „Polizei”. Păreau destul de intimidanți chiar și la distanță. Joi, 3 septembrie 2015 Dacă îți aduci aminte, am scris într-una din postările mele anterioare că ZDF – televiziunea națională Germană – a venit la birou ca să facă un reportaj despre Project Breeze. Ei bine, astăzi am apărut la TV. Dă click aici ca să vezi video-ul. Destul de mișto, huh? 🙂 În video poți să vezi și părți de la birou. Dar ceea ce nu poți vedea...

read more

Oameni noi și noi provocări profesionale

Posted by on aug 31, 2015 in Freedom Addict Diary | 2 comments

Oameni noi și noi provocări profesionale

Luni, 24 august 2015 Ce mai zi! Și nu spun asta din perspectiva mea, ci din perspectiva colegului meu din Serbia, Zarko. Vei vedea la ce mă refer dacă citești mai departe. Așadar, dimineața am cunoscut-o în sfârșit pe D-na Postel, care s-a dovedit a fi exact așa cum a descris-o Stefan: o doamnă cumsecade. I-a plăcut foarte mult micuța ceașcă souvenir din România pe care i-am dăruit-o. Pe de altă parte, m-a informat că se plătește în avans cazarea, care e 300 EURO, iar pe lângă asta, trebuie să mai plătesc o garanție de 360 EURO. Asta mi-a cam încurcat planurile financiare, așa că trebuie sa le regândesc. La prânz, eu și Zarko am mers la Banca Haspa de lângă Altona să ne deschidem conturi bancare. Nu a fost nicio problemă pentru mine, din moment ce România este partea a UE, dar din păcate Zarko a întâmpinat niște probleme, deoarece vine din Serbia, care încă nu este membră UE. Din fericire am fost suficient de norocoși să avem o întâlnire cu o doamnă drăguță care se pare că emigrase din Croația cu un deceniu în urmă, dar putea să vorbească limba sârbă fluent. Nu sunt sigur ce au discutat ea și Zarko, însă a fost foarte amabilă. În astfel de momente trebuie să spun că sunt foarte recunoscător pentru faptul că sunt cetățean al Uniunii Europene. Lucrurile sunt atât de simple pentru noi, și de multe ori luăm lucrul ăsta ca atare și considerăm că ni se cuvine. Pe drum spre casă am întâlnit o idee foarte mișto: o bibliotecă gratuită în autobus. Poți petrece timpul în mod util pe autobus, citind o carte bună. Și e gratuit: Poți găsi lucruri interesante dacă ești atent. Ca de exemplu acest semn din toaleta de la birou care spune: „Ce ar face MacGyver?” (dacă ar rămâne fără hârtie igienică) Deci… tu ce ai face? 🙂 Marți, 25 august 2015 Noi provocări la serviciu. Astăzi a trebuit să evaluez mai multe aplicații pentru wireframe-uri pentru a construi interfețele pentru aplicații și layout-urile de website. Traducere: a trebuit să găsesc un program pentru a proiecta prototipuri drăguțe. Nu este un teren cu totul nou pentru mine, din moment ce chiar în această primăvară am avut ocazia să lucrez în Balsamiq la Startup Weekend Mures, însă de data asta mă aflu la un cu totul alt nivel profesional. Pe de o parte îmi place că Robert mă provoacă să învăț lucruri noi, dar pe de altă parte mă lupt cu nesiguranța unui nou teritoriu, unde nu pot performa decât dacă am răbdare să învăț tehnologii noi. Pe drumul înapoi spre casă am auzit vorbindu-se română pe stradă. Nu era prima dată când se întâmpla asta. De data asta erau două cerșetoare chiar la intrare în stația Altona. Iar a doua oară, o familie de patru persoane în metrou, care nu se comportau foarte civilizat. Din păcate de cele mai multe ori când întâlnesc alți români în Hamburg îmi este rușine și nu doresc să interacționez cu ei. Și aproape că încep să înțeleg preconcepțiile despre țara mea ale germanilor și ale altor europeni. Adică… ce altceva să crezi despre români când tot ceea ce vezi în fiecare zi sunt astfel de oameni? Tot mai mult simt povara responsabilității de a demonstra tuturor că...

read more

Prima săptămână în Hamburg: copleșit și sentimente amestecate

Posted by on aug 24, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Prima săptămână în Hamburg: copleșit și sentimente amestecate

Prima mea săptămână în Hamburg se sfârșește. A fost doar o săptămână, dar s-au întâmplat atât de multe încât pare să fi trecut o lună. Luni am început lucrul la Project Breeze. Deoarece am vrut să las o bună impresie, am ajuns la birou la 8:45 am. Am ajuns primul, dar apoi a trebuit să aștept mai mult de o oră deoarece toți ceilalți au ajuns după 10:00. M-am păcălit. De atunci am decis să mă conformez și să vin la serviciu de la 10:00, la fel ca oamenii normali. 🙂 Prima mea săptămână la Project Breeze a fost mai ocupată decât m-am așteptat. A trebuit să proiectez 5-6 versiuni diferite de rollup înainte ca una să fie aleasă drept câștigătoare. Robert pare să fie foarte pretențios când vine vorba despre design, dar ăsta nu e un lucru rău atunci când cauți o provocare. După prima zi de lucru eram epuizat și am plecat spre casă, doar ca să realizez că încă nu găsisem să cumpăr o furculiță, așa că a trebuit să îmi mănânc salata de pește folosind doar un cuțit. Presupun că putea fi și mai rău: puteam să fiu forțat să mănânc folosind doar două bețișoare. 😉 Mai era o problemă la căminul unde stau. Îmi consumasem deja cei 250 Mb pe care îi aveam în rețeaua mobilă O2, și teoretic încă mai aveam internet, dar era foarte încet. Mai încet decât un melc care se uită la porno cu țestoase. Însă mi s-a promis de către unul din tutorii de la cămin că voi avea internet pe marți. Marți am avut prânzul la un restaurand asiatic pe care îl cunoștea Robert. Dar din moment ce nu mai mâncasem mâncare vietnameză până atunci, am comandat același lucru pe care l-a comandat Robert. Mâncarea mea arăta cam așa: Dar avea gust de șosete ude cu tăiței de plastic. Zarko pe de altă parte și-a luat niște sushi foarte foarte …. FOARTE picant: Dar ajunge cu mâncarea. Înapoi la muncă, iar după programul de lucru, o lungă dar interesantă ședințe de brainstorming pe UI / UX. Miercuri dimineața, eu și Zarko din Serbia am mers să ne înregistrăm la o instituție al cărui nume nu pot să îl pronunț, așa că îi voi da copy paste aici: „Einwohnermeldeamt” in Eimsbüttel. Nu am reușit să rezolvăm mare lucru, doar să luăm niște formulare pe care trebuie să le completăm. Am realizat că nu puteam să rezolvăm prea multe de unii singuri și că aveam nevoie de ajutorul cuiva din AIESEC, așa că i-am scris lui Stefan, care a fost de acord să ne ajute ziua următoare. După-masa ne-a vizitat ZDF TV. ZDF este televiziunea națională aici în Germania, așa că e mare lucru că au vrut să îl intervieveze pe Robert despre Project Breeze. Mai jos puteți să îi vedeți în fundal, cu camere și microfoane, iar în prim-plan e Zarko și ecranul laptopului meu: Joi am reușit în sfârșit să ne înregistrăm ca și interni care lucrează în Germania, mulțumită lui Stefan care a fost foarte amabil, și deși nu dormise noaptea, ne-a dus unde trebuia să ne înregistrăm, iar apoi ne-a programat la o întâlnire cu banca pentru a ne crea conturi bancare săptămâna următoare. Am vizitat chiar și sediul AIESEC Hamburg și am facut câteva poze...

read more

Și astfel a început…

Posted by on aug 17, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Și astfel a început…

Duminică, 16 august, în jurul orei 23:00. Mă pregăteam să mă duc la culcare, pentru că mâine este prima mea zi de practică la Project Breeze. Dar nu puteam să mă culc fără să vă spun cum a început aventura mea. Am sosit în Hmburg, Germania, acum 3 zile și sunt atât de multe lucruri de procesat când mă uit în urmă. Am plecat din Târgu-Mureș miercuri dimineața, pornind spre Oradea împreună cu mama mea. După o zi de cumpărat souvenir-uri românești, a sosit vremea sa îmi iau rămas-bun și să mă îmbarc într-un microbus spre aeroportul Budapesta, terminalul 2. Pe drum am avut surpriza să constat că împărțeam același mijloc de transport cu încă 2 AIESEC-eri. Unul dintre ei trebuia să meargă la ambasada Tailandei din Budapesta pentru a primi viza, iar celălalt pleca în exchange în Tunisia. Am avut ocazia să petrec câteva ore cu cel de-al doilea în aeroportul din Budapesta, dar într-un final ne-am luat rămas-bun, iar după un minuțios control de securitate, am urcat la bordul avionului care urma să ma ducă în Hamburg… spre libertate. La aeroportul Hamburg am fost întâmpinat de Miko, care ulterior am aflat că urma să devină viitorul președinte al AIESEC Hamburg. Am ajuns la apartamentul în care urma să petrec următoarele două zile, în camera lui Stefan. Aceste două zile au trecut foarte repede, dar înainte să plec spre căminul unde urma să stau pentru lunile ce urmează, am avut ocazia să gust ce înseamna o petrecere de tip AIESEC Germania. Vineri a fost ziua lui Norman (Vice-Președinte Finanțe) și cred că urmatoarea poză demontează mitul conform căruia germanii nu știu să se distreze: Viner i-am întâlnit personal și pe Robert, Sascha, Annika și Zarko, la o cină sponsorizată de Project Breeze. Par să fie oameni de treabă. Sâmbătă am părăsit patul călduros din camera lui Stefan, și m-am îndreptat către cămin. M-am întâlnit cu Ana Maria, o columbiancă puternică ce mi-a lăsat mie camera ei, din moment ce ea se muta într-un apartament ce era mai aproape de serviciul ei. Și astfel m-am mutat în această cameră de cămin, destul de curată și intima, dar mai multe despre călătoria mea veți afla săptămâna viitoare, pentru că acum chiar trebuie să mă bag în pat ca să nu întârziu la prima mea zi la serviciu. Acest articol se vrea a fi doar primul din seria pe care am intitulat-o „Jurnalul Dependentului de Libertate” iar scopul său este, pe lângă acela al unui jurnal, de a inspira și încuraja și alți oameni să iasa din zona lor de comfort și să exploreze lumea dar și pe ei înșiși. Până data viitoare… să vă faceți o săptămână...

read more