Posted by Tudor Bercea on oct 13, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Luni, 5 octombrie 2015 Din moment ce Robert și Annika nu s-au întors încă din Istanbul, azi am muncit de acasă. A economisi 2 ore pe care în mod normal le pierd pe drum spre serviciu și înapoi nu pare să fie mult, dar când pot folosi acel timp pentru a dormi cu o oră în plus, este magic. 🙂 Nu pot spune că serviciul meu este stresant sau epuizant, dar ani de liber-profesionism și trezitul la ce ora vroiau mușchii mei și-au lăsat amprenta asupra mea, așa că durează până mă obișnuiesc cu un program fix. Marți, 6 octombrie 2015 Seara a picat netul. Ăsta este probabil cel mai grav lucru care se putea întâmpla. Cineva a actualizat Piramida Nevoilor lui Maslow, și probabil că ați mai văzut-o deja: Miercuri, 7 octombrie 2015 Am mâncat la Cooko, dar am uitat să fac o poză. 🙁 Așa că o să vă arăt doar o imagine cu niște bruschete pe care le-am copt la cuptor: Seamănă cu pizza, însă sunt mai puțin gustoase. Amintește-mi să nu le mai cumpăr vreodată. Joi, 8 octombrie 2015 Când ți-am spus că probabil voi schimba blogul ăsta într-un blog de recenzii la mâncăruri, nu m-ai crezut. Ei bine, iată încă un episod… Astăzi am luat cu toții prânzul împreună. Și când spun cu toții, mă refer la mine, Zarko, Annika, Elsa și Robert. Iar când spun prânz, mă refer la cartofi, la Kumpir. Oricum, a fost frumos să vedem că echipa Breeze crește. Cu toții știam că crește, dar nu prea realizezi lucrul ăsta până când ne adunăm toți, la fel cum am făcut astăzi. Desigur, nu am rezistat tentației de a cumpăra și niște prăjituri de la supermarketul Rewe. Vineri, 9 octombrie 2015 În fiecare zi trec pe lângă un monument foarte bizar. Nu sunt sigur ce comemorează. Evident are ceva de-a face cu războiul, dar mi s-a părut foarte interesant cum obuze adevărate au fost folosite pentru a crea valoare artistică. „Oh Tudor, mai spune-ne despre mâncare.” Bine, bine, stăpânește-ți pofta. Recent am descoperit că sunt un bucătar excelent. Pot să coc orice pizza înghețată în mai puțin de 13 minute. Ia-o...

Posted by Tudor Bercea on oct 5, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Luni, 28 septembrie 2015 Alarmă falsă. Nu mă mai duc la Istanbul, însă colega mea, Annika, va merge în locul meu. Sunt bucuros pentru ea, însă mă întreb daca voi mai avea o astfel de oportunitate până la sfârșitul internshipului. Acum că stau să mă gândesc, aș cam fi vrut să fiu eu cel ales să îl însoțesc pe Robert la târgul de startup-uri din Turcia. Cu toate astea, chiar mă bucur pentru Annika și sper să aibă parte de o experiență grozavă acolo. Astăzi a fost o zi productivă, în mod surprinzător, având în vedere că Robert era plecat din oraș. A trebuit să reconstruiesc întregul wireframe al aplicației web în UXPin,  căci versiunea precedentă s-a corupt din motive necunoscute și nu am mai reușit să o salvez. Foarte dezamăgitor, UXPin… foarte dezamăgitor. Marți, 29 septembrie 2015 Nu beam deloc cafea înainte să vin în Hamburg, dar pare mai ușor să fii energetic începând ziua cu o ceașcă bună, cu lapte, fierbinte de cafea. De obicei bem cafeaua din partea casei oferită de Primo Portal Hub (clădirea în care noi și alte startup-uri avem sediul), dar în această dimineață am fost întâmpinați cu capsule gratuite de cafea, pentru mașina de cafea pentru care trebuie să plătim ca să o folosim în mod normal. Nu am început deloc rău ziua. 🙂 Germana mea nu este foarte avansată, dar câteodată prind din auzite fragmente de conversație de la oamenii din jur. Astăzi l-am auzit pe Robert urându-i „Alles Gute zum Geburtstag” lui Annika la telefon. Asta înseamnă „La mulți ani”. Așa că apoi am sunat-o și eu pe Annika să îi urez și eu la mulți ani, și astfel ne-a invitat pe mine și pe Zarko la petrecerea pe care o dădea în acea seară în apartamentul ei. Desigur că am acceptat, dar apoi m-am confruntat cu dilema găsirii unui cadou. Știam că îi place ciocolata, așa că m-am dus la supermarket-ul Alnatura să îi cumpăr una, și am descoperit măsuța asta: De ce nu putem avea și noi lucruri frumoase ca asta în România? Adică avem și noi standuri de degustare în supermarket-uri, dar mereu trebuie să stea cineva...

Posted by Tudor Bercea on sep 28, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Luni, 21 septembrie 2015 Astăzi a fost o zi de lucru lejeră. Robert a trebuit să plece pentru câteva zile, așa că feedback-ul a venit mai greu decăt în mod normal datorită faptului că are acces sporadic la internet. Așa că în timp ce am așteptat pentru feedback, am citit mai multe despre design și comportamentul utilizatorilor. Spre exemplu, știai că în timp ce citești acest articol, tu practic urmărești așa-zisul „model F”? Iată un exemplu (cu căt e mai roșu, cu atăt ochii tăi sunt atrași mai mult spre acea zonă): Ca să simplificăm imaginea de mai sus, aruncă o privire peste schema de mai jos: Atunci când accesezi un website / pagină web, primul loc în care privești este partea din dreapta-sus. Nu știu dacă ai observat, însă acolo se află de obicei logo-ul acelui website. Apoi, ochii tăi scanează prima linie orizontală, parcurgând spre dreapta. De obicei în acel moment te uiți la meniul website-ului, care este amplasat pe prima linie. În timp ce începi să citești acest articol, cauți cuvinte-cheie, parcurgând cu privirea o linie verticală amplasată pe partea stângă, citind practic începutul fiecărui paragraf. Atunci când un paragraf îți captează atenția, începi să îl citești, completând astfel „modelul F”. Procesul se repetă până la sfârșitul articolului, așa că în final obținem un model asemănător literei „F”, sau cum îmi place mie să îi spun: „F-ul pe steroizi”. 🙂 Aceasta este o informație foarte prețioasă. Designerii profită de acest model pentru a proiecta site-uri performante, care în final obțin mai multe vizualizări. Dar nu vrea să te plictisesc cu informații de genul „știați că…”. Hai mai bine să vorbim despre ceva la care putem relaționa cu toții. Astăzi mi-a fost poftă de niște pui, așa că am mers la KFC. Am fost surprins să aflu că sunt doar 4 KFC-uri în tot Hamburg-ul, dar ceea ce m-a surprins mai mult a fost faptul că nu au acel delicios sos de usturoi. Nup. Acel minunat sos după care îți lasă gura apă și care e probabil unul din principalele motive pentru care mănânc la KFC… lipsește cu desăvârșire. De fapt, nu există niciun sos de usturoi...

Posted by Tudor Bercea on sep 21, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Luni, 14 septembrie 2015 În această dimineață la metrou, doi tipi cu saxofoane și niște boxe au început să distreze oamenii. Cred că unul din ei era român, deși nu asta e important. Ce e important este că acești indivizi, care nu păreau să aibă studii superioare, au reușit să găsească o metodă de a-și câștiga traiul, într-un mod destul de original. Adică, de câte ori auzi muzică de saxofon în drum spre serviciu? Getting his saxophone out… …and playing like he was on a stage. Astăzi, în timp ce l-am așteptat pe Robert, m-am documentat și mai mult despre flat design. Am cântărit argumentele pro și contra, iar concluzia a fost destul de echilivrată: deși flat design este acum în vogă, sqeuomorfismul și designul realistic pot să reprezinte soluții potrivite, depinzând de situație. Mi-a plăcut analogia pe care un autor a făcut-o, comparând o chiuvetă clasică, curbată, cu una modernă, aproape minimalistă, cu fund plat. Poate că cea cu fund plat arată nouă și modernă, dar când apa de la robinet curge, împrăștie apa peste tot, în timp ce chiuveta clasică curbată, deși veche și depășită, este mai practică deoarece redirecționează jetul de apă spre interior. Poți să citești întreg articolul aici. În seara asta am avut o conferință skype cu dragii mei colegi de board al JCI Târgu-Mureș. A fost frumos să îi revăd după mai mult de o lună de zile, și să vorbim despre ce s-a mai întâmplat în ultima vreme. Îmi pare atât de rău că nu pot fi alături de ei în timpul acestor momente memorabile când urmează să ne afiliem la național. Este punctul culminant a mai bine de un an de muncă, și sunt mândru de ce am realizat până acum. Ah, înainte să plec trebuie să îți spun că astăzi am înregistrat un nou record de vizitatori unici pe site. Aproape 220 de oameni au accesat site-ul astăzi. Nu știu dacă asta ți se pare mult, dar nu mă opresc aici, și țintesc către următorul obiectiv: 500 de vizitatori unici pe zi. 🙂 Marți, 15 septembrie 2015 În absența lui Robert, astăzi am citit și mai mult despre curentele actuale în design,...

Posted by Tudor Bercea on sep 14, 2015 in Freedom Addict Diary | 0 comments

Luni, 7 septembrie 2015 Pe când mergeam cu autobuzul la serviciu, ceva neașteptat s-a întâmplat. O blondină a făcut o întoarcere de 180 de grade cu mașina chiar în intersecție, tăindu-i calea șoferului de autobuz. Poți să ghicești ce s-a întâmplat în continuare? Nu ai ghicit! Șoferul nu a spus absolut nimic, nu și-a pierdut cumpătul, nu a claxonat, nici măcar nu a schițat o grimasă. Pur și simplu a așteptat ca doamna să finalizeze manevra și să plece în treaba ei, după care și-a continuat calm drumul spre următoarea stație. Nu pot decât să îmi imiginez câte înjurături ar fi primit blondina dacă era în București. Cu toții ar trebui să învățăm din asta, un adevărat exemplu de fair-play în trafic. La prânz, eu și Zarko am mers la un restaurant asiatic numit Wild Rice. Mâncarea a fost excelentă și pe săturate, a fost probabil cel mai bun mod în care puteam să cheltuiesc 7,50 EURO astăzi. Eu am servit niște rață crocantă cu sos dulce-acrișor, iar Zarko niște pui în sos curry: În fiecare zi iau metroul spre și de la serviciu. Și în fiecare zi trec pe lângă kilometri și kilometri de graffiti desenați cu migală pe gardurile ce flanchează calea ferată. Probabil că nu aș putea aprecia un graffiti dacă ar fi mâzgălit pe un monument sau pe o clădire impunătoare. Dar totul se rezumă la context, și de data asta pot spune că graffiti-ul de pe gardurile de la metrou rup din monotonie și le dau propriul lor stil unic. Marți, 8 septembrie 2015 Încă o zi, un nou restaurant. 🙂 De data asta eu și Robert am mers la „Otto’s Burger” și am mâncat un burger mare și suculent. Exact, vegani și vegetarieni – am mâncat carne și mi-a plăcut. Știu că o văcuță a trebuit să moară pentru ca eu să îmi savurez prânzul, dar dacă stai și te gândești… acea văcuță probabil nici nu s-ar fi născut dacă nu ar fi existat carnivori ca și mine. Așa că înainte să îmi spuneți că sunt un criminal, gândiți-vă că o văcuță a trăit o perioadă. Poate nu pentru mult timp, dar totuși, a trăit...